O ZI DIN VIATA MEA sau TOTI VOR, NIMENI NU POATE

Mă trezesc dimineața cu o durere insuportabilă. Orice mișcare a gâtului îmi trimite un fulger de durere în tot corpul, așa că prefer să rămân cu capul înțepenit spre stânga,  încât am avut impresia, pentru o secundă, că-mi pot vedea ceafa.  Nu pot merge așa la lucru, deci dau un telefon unui coleg ca să mă înlocuiască. Îmi răspunde binevoitor: „Știi cât de mult aș vrea să te ajut, dar din păcate nici eu nu voi fi la servici azi, de ce nu-l rogi pe X?” Mă conformez, mulțumesc politicos și sun pe altcineva: „Aș vrea, dar dacă te voi înlocui va trebui să stau peste program, iar azi este ziua băiatului meu. Cred că Y te-ar putea ajuta.” Ca și prima oară, închei discuția cu un călduros mulțumesc și formez un nou număr de telefon. De data asta nu-mi răspunde decât robotul. Trântesc telefonul scrâșnind din dinți. Ei, bine, poate voi trece mai târziu pe la muncă, înainte însă mă voi opri la Urgență.

Ajuns la Urgență bat politicos la ușă și intru. Pentru că nu mi-am putut întoarce capul, din cauza durerii, m-am întors cu tot corpul ca să-l pot vedea pe bărbatul obez așezat la birou. Asta l-a făcut să zâmbească răutăcios. I-am explicat problema mea. Doctorul sau asistentul, nu voi ști niciodată, se uită la mine, fără să se ridice de pe scaun. Mă pune să mă învârt de două ori, cel mai probabil pentru amuzament, apoi îmi spune cu o voce caldă: „Cazul dumneavoastră nu este o urgență, vă vom ajuta după ce îi tratăm pe cei cu adevărat bolnavi.” Crezând că am amnezie din cauza durerii, mă uit prin crăpătura ușii, în sala de așteptare, abandonată. „Dar nu mai e nimeni”- mă apăr eu. „Ar fi totuși bine dacă ați merge întâi la medicul de familie.”- m-i se răspunde.

La medicul de familie, asistenta se preface că răsfoiește o agendă, apoi mă privește miloasă. „Din păcate azi toate locurile sunt ocupate. Să vă fac programare peste o săptămână?” „Peste o săptămână s-ar putea să am capul la spate.”- îi trântesc nervos. „O consultație de urgență costă 25 de lei.” – îmi spune, zâmbind la fel ca doctorul obez. „Acum este o urgență?” îi trântesc din nou, și ies fără să salut.

Îmi mai rămâne o singură soluție. Un masaj. Nu pot conduce cu capul întors spre portieră, așa că merg pe jos o distanță considerabilă, până la un salon de masaj. Poate ei se vor îndura de mine. Nici vorbă, mi se spune că nu este de competența lor și că ar fi mai bine să văd un doctor. Resemnat mă întorc acasă, istovit. Este deja după-masă, dau drumul la televizor. În câteva minute ațipesc, soneria de la ușă este cea care mă trezește. Un miracol sau nu, dar îmi pot mișca gâtul, durerea nu a dispărut de tot dar măcar este suportabilă. Soneria sună insistent. Este colegul meu de la servici, primul pe care l-am sunat dimineața. „Am trecut pe la tine să văd cum te simți, pot intra?”

„Aș vrea, îi răspund, dar nu mă simt prea bine.” apoi îi trântesc ușa-n nas.

 

Anunțuri

5 răspunsuri la „O ZI DIN VIATA MEA sau TOTI VOR, NIMENI NU POATE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s