Carrefour Online. Incompetență. Nepăsare. Nesimțire

Plătesc online cu cardul de la inventarea PayPal, de la produse de igienă personală până la facturi. Niciodată nu am avut probleme, de niciun fel. Până acum două săptămâni, când am plasat o comandă pe Carefour Supermarket în valoare de 200 lei. Din cauza unei erori de pagină plata nu a fost înregistrată de site, deși ea a fost efectuată de bancă. Așadar, produsele apăreau ca nefiind achitate, deși portofelul meu a devenit mai suplu.

Pot înțelege o eroare de acest gen, tehnologia nu este infailibilă. Nu sunt revoltat din această cauză, sunt revoltat de modul în care Carrefour înțelege să rezolve o problemă creată de ei, sau – mai bine zis – să nu o rezolve.

Am sesizat eroarea imediat după efectuarea plății și am notificat magazinul. Primul apel dintr-un lung șir. Timp de zece zile (26.05-04.06) am trecut printr-o rutină infernală. Fiecare apel telefonic urma același patern: o voce plictisită se interesa de datele comenzii, după care îmi făcea legătura la un alt departament, unde o altă voce, la fe de plictisită, îmi cerea să repet ceea ce spusesem anterior. La sfârșitul micii mele pledoarii, concluzia – comunicată ocazional pe un ton sec, alteori pe un ton iritat – era de fiecare dată: „Transmitem mai departe sesizarea dvs la departamentul de IT și vă vom contacta în cel mai scurt timp.” Așa cum probabil ați ghicit deja, nu am fost niciodată sunat înapoi.

În a zecea zi s-a întâmplat o minune, care nu avea să dureze mult. Spre seară am primit un mail prin care eram notificat că plata a fost înregistrată și comanda îmi va fi livrată în ziua și intervalul orar cerute de mine. Erau două probleme cu acest mail. Prima: ziua aleasă de mine pentru livrare trecuse de cel puțin o săptămână. A doua: nu mai aveam nevoie de jumătate din produsele comandate. Așadar, i-am sunat din nou. Convorbirea nu a fost cu mult diferită de cea descrisă mai sus, cu o singură excepție: a doua zi am fost, într-adevăr, sunat. Tonul discuției s-a schimbat, față de cel cu care mă obișnuisem. Am fost tratat pentru prima oară ca un client. Am stabilit schimbările din comandă și intervalul orar la care aveam să primesc pachetul a doua zi.

Doar că a doua zi nu s-a întâmplat nimic. Și nici în următoarea. Din nou am comunicat datele comenzii unei voci plictisite și am fost din nou asigurat că voi fi sunat. Pe data de 07.06 am fost contactat pentru a fi înștiințat că la ei în sistem comanda apare ca fiind anulată (what?) din cauza unor probleme pe care le au cu acest sistem de plată (you don`t say?). Mi-am permis și eu o întrebare, după două săptămâni se poate spune că eram deja prieteni.

  • De ce nu scoateți această modalitate de plată, până la rezolvarea problemelor?
  • Pentru că nu avem aceste probleme cu toți clienții.

Cred că acest răspuns rezumă toată neimțirea echipei Carrefour și orice comentariu în plus este de prisos.

Astăzi (08.06) mi-a fost returnată suma în cont. Nimeni nu și-a cerut scuze pentru indiferența cu care am fost tratat în tot acest timp, pe banii mei. Singura recunoaștere a greșelii a fost cea descrisă mai sus, de o angajată care – cel mai probabil – nici nu a realizat ce spune.

Reclame

S-a descoperit o nouă specie: homo idiotus

      Cercetătorii americani au descoperit o nouă specie, care trezește multe motive de îngrijorare, în special pentru sociologi și demografi. Deși, aparent, homo idiotus nu se deosebește de homo sapiens, având același aspect fizic, oamenii de știință spun că această specie are o inteligență foarte redusă, estimată la -50. Demografii amenință că prin rapiditatea procesului de reproducție, homo idiotus va ocupa, în aprox. 100 de ani, 90% din populația globului.
„Spre deosebire de oameni, homo idiotus se distinge printr-un obraz gros și – la exemplarele neîmperecheate – mușchi mai bine dezvoltați a mâinii drepte. Homo idiotus se hrănește cu timpul și răbdarea oamenilor” spune Black Friday, cel care a întreprins primele cercetări asupra speciei.

Cât de ușor este să manipulezi…

De ceva timp sunt foarte interesat de manipulare – și am citit cam tot ce se poate despre acest subiect. Chiar astăzi am terminat „Tratat de manipulare” de R.V. Joule (spun asta doar ca să mă laud). Oricum, nu o să intru în teorii ale manipulării ci am să vă dau un singur exemplu despre cum poți manipula milioane de oameni cu o singură poză.

aeNOnGW_700b_v2

Poate vă este cunoscută poza. A apărut pe internet cu câteva săptămâni în urmă (poate mai mult) și a făcut mulți oameni sensibili să plângă. Poza a fost inițial prezentată ca reprezentând un copil din Siria dormind între mormintele părinților lui. Nu numai site-urile s-au întrecut să reposteze fotografia ci chiar unele ziare cu renume. S-au scris chiar articole emoționante despre copilul orfan, deși nimeni nu știa nimic despre el.

În urmă cu trei sau patru zile, Abdel Aziz Al-Atibi (sau ceva asemănător :lol:), autorul acestei fotografii, a postat niște rânduri usturătoare la adresa celor care au preluat poza de pe site-ul lui și au oferit informații mincinoase.

„Poza aceasta este scoasă din context. Băiatul din poză este nepotul meu, într-o piesă de teatru satirică. Nu pot să cred cum oamenii se lasă așa de ușor manipulați, fără să încerce măcar să găsească sursa originală.”

Pentru a-și întări afirmațile a publicat o poză făcută după piesa de teatru:

aeNOnGW_700b_v1

AMINTIRI DIN CASA SCĂRII

Vin azi acasă cu chitara în spate … ca tot omul 😆 Vecina mea cea acră dragă de la unu, care mi-a anunțat în bloc căsătoria și nașterea celor doi copiii – pe care nu îi am – mă ia la rost, cum ajung în perimetrul ei vizual, de sub balcon, unde stă lipită toată ziulica:

– Da` tu știi să cânți la chitară?

– Nu, numai la pian.

– Păi și atunci ce cari chitara aia în spate? mă întreabă acru.

– Pianul e mai greu de cărat pe scări. – îi spun – și o las să vorbească singură. 🙂

TERAPIA DE BLOG: CARE ESTE DIFERENȚA DINTRE OM ȘI ANIMAL ?

Întrebarea poate avea diferite răspunsuri, depinde pe cine întrebi. Dacă întrebi un sociolog 😆 îți va spune că la om, spre deosebire de animal, între emițător și receptor apare interpretarea. Doctorul îți va spune că la multe animale simțul matern este mai bine dezvoltat decât la oameni. Zoologul va vorbi despre intuiție. Și toți suntem de acord cu diferența de intelect (nu la toți oamenii e valabil :lol:)

Dar dacă m-ar întreba pe mine cineva aș spune că animalele, spre deosebire de oameni, sunt recunoscătoare – doar că nu mă întreabă nimeni. Deși niciodată nu am așteptat un „mulțumesc” sau un zâmbet șters – în schimbul ajutorului pe care l-am oferit anumitor oameni, poate mi-ar fi căzut bine și mie un semn de recunoaștere. Vedeți voi, oamenii consideră că este de datoria ta să îi ajuți. Ce dacă am șapte copii pe care nu-i pot crește pentru că eu sunt prea leneșă să muncesc și soțul meu prea beat? Nu ați primit voi camioanele alea pline de ajutoare din Germania pentru oameni „sărmani” ca noi?  

Asta e mentalitatea de care m-am lovit cel mai adesea, de aceea am dat-o ca exemplu. 

Animalele, ei bine, animalele nu sunt așa, cel puțin nu cele de companie. Ele îți sunt recunoscătoare toată viața lor pentru hrana pe care le-o oferi, o păturică caldă și puțină afecțiune. E prea curând să o dau exemplu aici pe Izzie (care acum îmi stă în poală și urmărește tastele și apasă din când în când pe spacebar de îmi sare tot textul :lol:) Înaintea ei, acum ceva timp, am avut un boxer de rasă, probabil cel mai loial câine pe care l-am întâlnit. Deși boxerii au un aspect destul de fioros sunt probabil cei mai blânzi prieteni canini. Am avut norocul să îl am lângă mine într-o perioadă grea din viața mea. 

O ZI DIN VIATA MEA sau TOTI VOR, NIMENI NU POATE

Mă trezesc dimineața cu o durere insuportabilă. Orice mișcare a gâtului îmi trimite un fulger de durere în tot corpul, așa că prefer să rămân cu capul înțepenit spre stânga,  încât am avut impresia, pentru o secundă, că-mi pot vedea ceafa.  Nu pot merge așa la lucru, deci dau un telefon unui coleg ca să mă înlocuiască. Îmi răspunde binevoitor: „Știi cât de mult aș vrea să te ajut, dar din păcate nici eu nu voi fi la servici azi, de ce nu-l rogi pe X?” Mă conformez, mulțumesc politicos și sun pe altcineva: „Aș vrea, dar dacă te voi înlocui va trebui să stau peste program, iar azi este ziua băiatului meu. Cred că Y te-ar putea ajuta.” Ca și prima oară, închei discuția cu un călduros mulțumesc și formez un nou număr de telefon. De data asta nu-mi răspunde decât robotul. Trântesc telefonul scrâșnind din dinți. Ei, bine, poate voi trece mai târziu pe la muncă, înainte însă mă voi opri la Urgență.

Ajuns la Urgență bat politicos la ușă și intru. Pentru că nu mi-am putut întoarce capul, din cauza durerii, m-am întors cu tot corpul ca să-l pot vedea pe bărbatul obez așezat la birou. Asta l-a făcut să zâmbească răutăcios. I-am explicat problema mea. Doctorul sau asistentul, nu voi ști niciodată, se uită la mine, fără să se ridice de pe scaun. Mă pune să mă învârt de două ori, cel mai probabil pentru amuzament, apoi îmi spune cu o voce caldă: „Cazul dumneavoastră nu este o urgență, vă vom ajuta după ce îi tratăm pe cei cu adevărat bolnavi.” Crezând că am amnezie din cauza durerii, mă uit prin crăpătura ușii, în sala de așteptare, abandonată. „Dar nu mai e nimeni”- mă apăr eu. „Ar fi totuși bine dacă ați merge întâi la medicul de familie.”- m-i se răspunde.

La medicul de familie, asistenta se preface că răsfoiește o agendă, apoi mă privește miloasă. „Din păcate azi toate locurile sunt ocupate. Să vă fac programare peste o săptămână?” „Peste o săptămână s-ar putea să am capul la spate.”- îi trântesc nervos. „O consultație de urgență costă 25 de lei.” – îmi spune, zâmbind la fel ca doctorul obez. „Acum este o urgență?” îi trântesc din nou, și ies fără să salut.

Îmi mai rămâne o singură soluție. Un masaj. Nu pot conduce cu capul întors spre portieră, așa că merg pe jos o distanță considerabilă, până la un salon de masaj. Poate ei se vor îndura de mine. Nici vorbă, mi se spune că nu este de competența lor și că ar fi mai bine să văd un doctor. Resemnat mă întorc acasă, istovit. Este deja după-masă, dau drumul la televizor. În câteva minute ațipesc, soneria de la ușă este cea care mă trezește. Un miracol sau nu, dar îmi pot mișca gâtul, durerea nu a dispărut de tot dar măcar este suportabilă. Soneria sună insistent. Este colegul meu de la servici, primul pe care l-am sunat dimineața. „Am trecut pe la tine să văd cum te simți, pot intra?”

„Aș vrea, îi răspund, dar nu mă simt prea bine.” apoi îi trântesc ușa-n nas.

 

NU MAI ȘTIE NIMENI ROMÂNĂ ?

Din ce în ce mai mulți bloggeri pe care îi citesc au început să scrie în engleză, din dorința de a deveni mai citiți, sau poate doar ca să se dea rotunzi cu gramatica limbii engleze pe care o stăpânesc ca femeia volanul 😆 O tanti, a cărui nume e neinteresant, s-a pus să mâzgălească pe blog greble în chineză, așa că am șters-o din reader 😎

Trebuie să fiu și eu în pas cu moda, așa că vă recomand o melodie în maghiară, să văd cum vă descurcați 😆

Nu vă chinuiți prea tare 😀