S-a descoperit o nouă specie: homo idiotus

      Cercetătorii americani au descoperit o nouă specie, care trezește multe motive de îngrijorare, în special pentru sociologi și demografi. Deși, aparent, homo idiotus nu se deosebește de homo sapiens, având același aspect fizic, oamenii de știință spun că această specie are o inteligență foarte redusă, estimată la -50. Demografii amenință că prin rapiditatea procesului de reproducție, homo idiotus va ocupa, în aprox. 100 de ani, 90% din populația globului.
„Spre deosebire de oameni, homo idiotus se distinge printr-un obraz gros și – la exemplarele neîmperecheate – mușchi mai bine dezvoltați a mâinii drepte. Homo idiotus se hrănește cu timpul și răbdarea oamenilor” spune Black Friday, cel care a întreprins primele cercetări asupra speciei.

Anunțuri

Cât de ușor este să manipulezi…

De ceva timp sunt foarte interesat de manipulare – și am citit cam tot ce se poate despre acest subiect. Chiar astăzi am terminat „Tratat de manipulare” de R.V. Joule (spun asta doar ca să mă laud). Oricum, nu o să intru în teorii ale manipulării ci am să vă dau un singur exemplu, foarte reent, despre cum poți manipula milioane de oameni cu o singură poză.

aeNOnGW_700b_v2

Poate vă este cunoscută poza. A apărut pe internet cu câteva săptămâni în urmă (poate mai mult) și a făcut mulți oameni sensibili să plângă. Poza a fost inițial prezentată ca reprezentând un copil din Siria dormind între mormintele părinților lui. Nu numai site-urile s-au întrecut să reposteze fotografia ci chiar unele ziare cu renume. S-au scris chiar articole emoționante despre copilul orfan, deși nimeni nu știa nimic despre el.

În urmă cu trei sau patru zile, Abdel Aziz Al-Atibi (sau ceva asemănător :lol:), autorul acestei fotografii, a postat niște rânduri usturătoare la adresa celor care au preluat poza de pe site-ul lui și au oferit informații mincinoase.

„Poza aceasta este scoasă din context. Băiatul din poză este nepotul meu, într-o piesă de teatru satirică. Nu pot să cred cum oamenii se lasă așa de ușor manipulați, fără să încerce măcar să găsească sursa originală.”

Pentru a-și întări afirmațile a publicat o poză făcută după piesa de teatru:

aeNOnGW_700b_v1

AMINTIRI DIN CASA SCĂRII

Vin azi acasă cu chitara în spate … ca tot omul 😆 Vecina mea cea acră dragă de la unu, care mi-a anunțat în bloc căsătoria și nașterea celor doi copiii ai mei – pe care nu îi am – mă ia la rost, cum ajung în perimetrul ei vizual, de sub balcon, unde stă lipită toată ziulica:

– Da tu știi să cânți la chitară?

– Nu, numai la pian.

– Păi și atunci ce cari chitara aia în spate? mă întreabă acru.

– Pianul e mai greu de cărat pe scări. – îi spun – și o las să vorbească singură. 🙂

TERAPIA DE BLOG: CARE ESTE DIFERENȚA DINTRE OM ȘI ANIMAL ?

Întrebarea poate avea diferite răspunsuri, depinde pe cine întrebi. Dacă întrebi un sociolog 😆 îți va spune că la om, spre deosebire de animal, între emițător și receptor apare interpretarea. Doctorul îți va spune că la multe animale simțul matern este mai bine dezvoltat decât la oameni. Zoologul va vorbi despre intuiție. Și toți suntem de acord cu diferența de intelect (nu la toți oamenii e valabil :lol:)

Dar dacă m-ar întreba pe mine cineva aș spune că animalele, spre deosebire de oameni, sunt recunoscătoare – doar că nu mă întreabă nimeni. Deși niciodată nu am așteptat un „mulțumesc” sau un zâmbet șters – în schimbul ajutorului pe care l-am oferit anumitor oameni, poate mi-ar fi căzut bine și mie un semn de recunoaștere. Vedeți voi, oamenii consideră că este de datoria ta să îi ajuți. Ce dacă am șapte copii pe care nu-i pot crește pentru că eu sunt prea leneșă să muncesc și soțul meu prea beat? Nu ați primit voi camioanele alea pline de ajutoare din Germania pentru oameni „sărmani” ca noi?  

Asta e mentalitatea de care m-am lovit cel mai adesea, de aceea am dat-o ca exemplu. 

Animalele, ei bine, animalele nu sunt așa, cel puțin nu cele de companie. Ele îți sunt recunoscătoare toată viața lor pentru hrana pe care le-o oferi, o păturică caldă și puțină afecțiune. E prea curând să o dau exemplu aici pe Izzie (care acum îmi stă în poală și urmărește tastele și apasă din când în când pe spacebar de îmi sare tot textul :lol:) Înaintea ei, acum ceva timp, am avut un boxer de rasă, probabil cel mai loial câine pe care l-am întâlnit. Deși boxerii au un aspect destul de fioros sunt probabil cei mai blânzi prieteni canini. Am avut norocul să îl am lângă mine într-o perioadă grea din viața mea. 

O ZI DIN VIATA MEA sau TOTI VOR, NIMENI NU POATE

Mă trezesc dimineața cu o durere insuportabilă. Orice mișcare a gâtului îmi trimite un fulger de durere în tot corpul, așa că prefer să rămân cu capul înțepenit spre stânga,  încât am avut impresia, pentru o secundă, că-mi pot vedea ceafa.  Nu pot merge așa la lucru, deci dau un telefon unui coleg ca să mă înlocuiască. Îmi răspunde binevoitor: „Știi cât de mult aș vrea să te ajut, dar din păcate nici eu nu voi fi la servici azi, de ce nu-l rogi pe X?” Mă conformez, mulțumesc politicos și sun pe altcineva: „Aș vrea, dar dacă te voi înlocui va trebui să stau peste program, iar azi este ziua băiatului meu. Cred că Y te-ar putea ajuta.” Ca și prima oară, închei discuția cu un călduros mulțumesc și formez un nou număr de telefon. De data asta nu-mi răspunde decât robotul. Trântesc telefonul scrâșnind din dinți. Ei, bine, poate voi trece mai târziu pe la muncă, înainte însă mă voi opri la Urgență.

Ajuns la Urgență bat politicos la ușă și intru. Pentru că nu mi-am putut întoarce capul, din cauza durerii, m-am întors cu tot corpul ca să-l pot vedea pe bărbatul obez așezat la birou. Asta l-a făcut să zâmbească răutăcios. I-am explicat problema mea. Doctorul sau asistentul, nu voi ști niciodată, se uită la mine, fără să se ridice de pe scaun. Mă pune să mă învârt de două ori, cel mai probabil pentru amuzament, apoi îmi spune cu o voce caldă: „Cazul dumneavoastră nu este o urgență, vă vom ajuta după ce îi tratăm pe cei cu adevărat bolnavi.” Crezând că am amnezie din cauza durerii, mă uit prin crăpătura ușii, în sala de așteptare, abandonată. „Dar nu mai e nimeni”- mă apăr eu. „Ar fi totuși bine dacă ați merge întâi la medicul de familie.”- m-i se răspunde.

La medicul de familie, asistenta se preface că răsfoiește o agendă, apoi mă privește miloasă. „Din păcate azi toate locurile sunt ocupate. Să vă fac programare peste o săptămână?” „Peste o săptămână s-ar putea să am capul la spate.”- îi trântesc nervos. „O consultație de urgență costă 25 de lei.” – îmi spune, zâmbind la fel ca doctorul obez. „Acum este o urgență?” îi trântesc din nou, și ies fără să salut.

Îmi mai rămâne o singură soluție. Un masaj. Nu pot conduce cu capul întors spre portieră, așa că merg pe jos o distanță considerabilă, până la un salon de masaj. Poate ei se vor îndura de mine. Nici vorbă, mi se spune că nu este de competența lor și că ar fi mai bine să văd un doctor. Resemnat mă întorc acasă, istovit. Este deja după-masă, dau drumul la televizor. În câteva minute ațipesc, soneria de la ușă este cea care mă trezește. Un miracol sau nu, dar îmi pot mișca gâtul, durerea nu a dispărut de tot dar măcar este suportabilă. Soneria sună insistent. Este colegul meu de la servici, primul pe care l-am sunat dimineața. „Am trecut pe la tine să văd cum te simți, pot intra?”

„Aș vrea, îi răspund, dar nu mă simt prea bine.” apoi îi trântesc ușa-n nas.

 

NU MAI ȘTIE NIMENI ROMÂNĂ ?

Din ce în ce mai mulți bloggeri pe care îi citesc au început să scrie în engleză, din dorința de a deveni mai citiți, sau poate doar ca să se dea rotunzi cu gramatica limbii engleze pe care o stăpânesc ca femeia volanul 😆 O tanti, a cărui nume e neinteresant, s-a pus să mâzgălească pe blog greble în chineză, așa că am șters-o din reader 😎

Trebuie să fiu și eu în pas cu moda, așa că vă recomand o melodie în maghiară, să văd cum vă descurcați 😆

Nu vă chinuiți prea tare 😀 

TERAPIA DE BLOG: ESTI CONSTIENT DE PUTEREA CUVINTELOR TALE ?

Acum ceva timp urmăream un serial, Medium – cred că se numea. Personal nu m-a atras foarte tare, cu excepția unui episod. O să vi-l povestesc în două fraze:

O fată este găsită moartă într-o prăpastie. Toate dovezile arată că s-a sinucis, aceasta fiind cunoscută pentru multele tentative eșuate de a-și lua viața. Sărind peste munca detectivilor, scenele dramatice și visele din viitor ale personajului principal, trec direct la verdictul final al crimei : un băiat, care lucra voluntar la un centru de ăsta de asistență, unde sunau sinucigașii să primească ajutor, decide să se joace cu mintea fetei. Devine piatra de temelie a acesteia, îi oferă încrederea în sine necesară, apoi face exact opusul: îi spune că viața ei nu are nici un rost, că este un gunoi al societății și că ar face un favor lumii dacă s-ar sinucide. Dărâmă în câteva minute toată încrederea în sine pe care fata și-o clădise cu greutate – și convinsă fiind de spusele băiatului, se aruncă în prăpastie.

Poate au fost mai mult de două fraze 😀 De multe ori nu realizăm greutatea cuvintelor noastre, mai ales dacă persoana căreia ne adresăm ne consideră un model. Din acest motiv abuzul emoțional este considerat mai grav decât cel fizic. Dacă o vânătaie trece – o jignire spusă la nesfârșit face răni ce nu se vor vindeca niciodată. 

Desigur, cuvintele noastre pot avea și un rol benefic – ele putând să schimbe pozitiv întreaga viață a unui om. Să-l luăm ca exemplu pe Nick Vujicic – bărbatul fără mâini și picioare cunoscut pentru discursurile lui motivaționale. Dacă nu l-ați auzit încă, vă recomand călduros să îl căutați. Într-un discurs zicea că în copilărie a avut un moment în care vroia să se sinucidă, convins fiind că un handicapat fără membre nu va putea face nimic în viață, înafară de a fi o povară pentru ceilalți. În timp ce se pregătea să se sinucidă, s-a întâlnit cu o fată pe care o plăcea în secret și care i-a spus (fără să știe de intenția lui de a-și lua viața): „arăți bine astăzi”. O propoziție simplă și monotonă i-a schimbat întreaga viață lui Nick, care a renunțat la sinucidere și a devenit cel mai cunoscut orator motivațional din lume.