VIAȚA CA UN ȘOFER DE TAXI !

Îmi amintesc că eram în clasa a XII-a, chiar înainte de BAC- și îmi puneam aceeași întrebare ca înainte cu 2, 5 poate chiar 10 ani. „Ce voi face când voi fi mare ?”

Nu eram vreun  incompetent total, ci aveam atât de multe idei despre ce aș vrea să fiu încât nu mă puteam decide la ceva anume. Într-una din seri am luat un taxi să mă ducă la un prieten. Șoferul, vorbăreț din fire, s-a interesat în ce clasă eram și de eram așa posomorât. I-am spus.

Voi reține toată viața ce mi-a spus acel om:

„Trăiește-ți viața ca un șofer de taxi. E bine să știi fiecare stradă în parte, dar mai important decât atât e să știi care e cel mai bun drum care te duce pe o anume stradă. Sunt multe intersecții unde trebuie să te hotărăști în ce direcție o vei lua. Nu e totuna pe ce străduță intri, s-ar putea să nu mai poți ieși de acolo. Poate ajungi unde ți-ai propus sau poate că ai mers într-o direcție greșită, dar nu lăsa niciodată volanul din mână și ai mereu grijă de la cine iei indicații cu privire la drum.”